Desi raman la ideea ca a fii copil e mai dificil decat a fii adult , ma tot gandesc ca uneori poate ca ar fii mai bine daca am avea iar trei ani. Am realizat recent ca de fiecare data cand am probleme , in loc sa ma comport rational si responsabil am exact reactia unui copil mic - refuz sa privesc realitatea in fata si vreau doar sa plang si sa tip si sa fiu imbratisata de catre cineva care sa ma minta si care sa imi spuna sa nu mai plang , sa ma minta ca totul va disparea , ca lucrurile vor revenii la normal-oricare ar fii acela-si ca nu am motive sa imi fac griji iar eu chiar sa il cred. Si ce e mai amuzant e ca am ajuns pana la onorabila varsta de 17 ani si inca nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva , nici macar atunci cand eram copil...Probabil si ptr ca nu am indraznit niciodata sa plang cu adevarat ca in aceasta fantezie , fie nu am plans , fie nu am tipat , fie nu era cineva in preajma ,si probabil ca nici nu imi voi acorda vreodata libertatea acestei nebunii.E mai simplu sa recunosti ca te doare intr-o camera goala , unde te priveste doar oglinda sau unde te asculta doar perna...Si doare teama , nesiguranta si certitudinea la un loc ,neincrederea impletita cu increderea , si poate ca de fapt ma doare doar ca m-am nascut....
Contrazic "Luna Amara"-nu m-as ascunde sub prag ptr ca eu STIU ca nu ma mai incap......

Nu pot dormi.Insomnie?Nu...Doar o senzatie cum ca somnul nu m-ar mai vrea in haremul lui , o neliniste ce ma vaneaza si imi zgarie gandurile si o oboseala invaluitoare ca o ceata.
In fiecare noapte , dupa ce redevin sclava a medicamentelor si a fricii mele de intuneric , ma ascund sub patura grea si imi imbratisez perna , pe care o musc pana ce ma inec.Minutele trec , uneori doua , douazeci....alteori cedez si incep sa citesc sau sa scriu , asa cum fac in noaptea aceasta...
Ma simt goala , pierduta , abandonata , vulnerabila , mi-e frig...corpurile camerei se imbraca in noapte si tacere , insa ferestrele raman aurite si rasetele adie prin ele.Ma simt vanata si patura nu imi mai da senzatia de siguranta de altadata.Adorm si teama se dizolva in cosmaruri ce ma dor zile la randul dupa aceea sau in vise ametitoare ce ma dor chiar mai mult.Intind mainile , imi imbratisez corpul , ma trezesc si iar adorm...
Lumina solara revine mereu si ma elibereaza de aceste chinuri ale noptii , facandu-ma din nou sclava a unei lumi ce nu m-a vrut...
...tanjesc...

This is me , the porcelain doll...I may look cold and passive at times,but I am only a procelain doll , so easy to be broken....